Valea mea - Claude Ponti, cu ilustratii - Claude Ponti

Valea mea - Claude Ponti, cu ilustratii - Claude Ponti

Cod produs: 9786069539217
49,00 Lei
-+
Adauga in cos
Titlu: Valea mea
Autor: Claude Ponti
Ilustrator: Claude Ponti
Traducator: Lavinia Braniste
Coperta: Cartonata
Format: 335 x 240 x 10 mm
Nr. pagini: 44
Varsta: 5-9 ani
An aparitie: 2022
Editura Portocala Albastra
 
 
Publicată în anul 1998, „Valea mea" descrie, prin ochii micului Tobi-Blu, universul Tuimilor. Aceștia sunt, ființe antropomorfe cu urechi mici și cozi ca de veveriță, care trăiesc în Copacii-Casă, pe Falezele Albastre.
Tobi-Blu își povestește propria copilărie petrecută în „cea mai frumoasă vale din lume”, ne introduce în genealogia familiei sale numeroase și în istoria arborelui familial, Copacul-Casă, plantat de bunica bunicului tatălului bunicii mamei lui Tobi-Blu, pe când aceasta avea o sută doi ani.  Valea este un loc misterios în care dorințele Tuimilor se îndeplinesc. Este un loc al cunoașterii, al asimilării lumii înconjurătoare de-a lungul zilelor, nopților și  anotimpurilor, prin obiceiuri moștenite din strămoși și prin joc, la adăpost de orice pericol. O lume în care copiii se pot rătăci în pădure în joacă și sunt protejați, chiar și atunci când se întâmplă să cadă din cer.
În acest univers, viața se desfășoară netulburată, iar timpul curge într-un ritm aparte. Astfel, nu e de mirare că Piong, pe când era copil, se rătăcește într-o pădure timp de trei sute de ani, iar când iese de acolo este doar ceva mai mărișor.
„Valea mea" este o invitație de a descoperi tainele acestui spațiu fondator și formator al copilăriei, prin oglinda propriei copilării.
 
CLAUDE PONTI (n. 1948) este unul dintre cei mai apreciați ilustratori și autori de cărți pentru copii din Franța și din lume. Albumele sale pentru copii sunt adevărate labirinturi țesute din fantezia proprie viselor, pătrunzătoare cuvinte inventate și desene meticuloase. „La fel ca basmele, poveștile mele se situează în zona fantasticului… Ele evocă viața interioară și emoțiile proprii copilăriei, pentru ca fiecare copil să poată pune în imagini orice dorește: personaje și vise numai ale lui.”
Născut în Franța, la Lunéville en Lorraine, Ponti a fost încă de mic pasionat de desen, refugiul său în fața traumelor familiale. După ce a studiat pentru scurt timp artele frumoase la Aix-en-Provence, apoi literele și arhitectura la Strasburg, s-a afirmat ca ilustrator și caricaturist în cadrul publicației pariziene L`Express, după ce fusese inițial angajat curier. Mai târziu, ca director artistic al Imagerie d'Épinal, a cunoscut numeroși autori celebri de benzi desenate și a deprins tainele fabricării unei cărți. De asemenea, picturile sale au fost expuse în mai multe expoziții ale anilor `70. 
La 37 de ani, odată cu nașterea fiicei sale, Ponti își descoperă însă adevărata vocație, cea de autor de carte pentru copii. Din dorința de a-i face acesteia un altfel de cadou, a creat L’Album d’Adèle, prima sa lucrare destinată copiilor. De atunci, publică anual cărți pentru copii, numărul acestora fiind astăzi de peste șaizeci. Acestea sunt traduse peste tot în Europa, precum și în Asia, unde are mulți admiratori.
În 2006 a fost distins cu Premiul Sorcières pentru întreaga operă, iar în 2009 a creat Le Muz (lemuz.org), un muzeu online care expune desene făcute de copii din întreaga lume. 
Specificatii
Varsta
3-6 ani,  7-9 ani
Format
Fizic
Limba
Romana

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Parerea ta este foarte importanta pentru noi!